Nr.(RI12)1174/28.05.2026
ANUNȚ
privind concursul de proiecte de management organizat pentru Teatrul „Victor Ion Popa” Bârlad
Consiliul Județean Vaslui organizează, la sediul său din str. Ștefan cel Mare, nr.79, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.189/2008 privind managementul instituțiilor publice de cultură, aprobată prin Legea nr.269/2009, cu modificările şi completările ulterioare și ale Ordinului Ministrului Culturii nr. 2799/2015 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi desfășurare a concursului de proiecte de management, a Regulamentului-cadru de organizare și desfășurare a evaluării managementului, a modelului-cadru al caietului de obiective, a modelului-cadru al raportului de activitate, precum şi a modelului-cadru al contractului de management, concursul de proiecte de management pentru Teatrul „Victor Ion Popa” Bârlad.
Condiții de participare:
- cetățenia română sau a unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene;
- capacitate deplină de exercițiu;
- studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniu: Domeniul fundamental – Științe umaniste și arte; Ramura de știință – Arte; Domeniul de licență – Teatru și artele spectacolului.
- vechime în specialitatea studiilor absolvite de minim 7 ani;
- experiență în funcții de conducere de minim 5 ani sau specializări în domeniul managementului (condiția de pregătire sau experiență în management poate fi substituită de pregătirea în management atestată cu certificat de absolvire sau experiență în conducerea unei instituții, companii, organizații neguvernamentale etc., dovedită prin adeverință.);
- declarație pe propria răspundere că nu i-a încetat contractul individual de muncă sau contractul de management pentru motive imputabile în ultimii 4 ani, conform modelului anexat;
- declarație pe propria răspundere că nu a suferit condamnări penale şi civile pentru fapte ce l-ar face incompatibil cu funcția pentru care candidează și nu se află sub interdicția legală de a ocupa o funcție publică, prevăzută prin hotărâre judecătorească definitivă sau prin raport de evaluare emis de organele competente, definitiv;
- cunoaște limba română, scris și vorbit.
Calendarul de desfășurare a concursului de proiecte de management
- 28.05.2026: aducerea la cunoștința publică a: condițiilor de participare la concursul de proiecte de management; Caietului de obiective; Regulamentului de organizare a concursului de proiecte de management întocmit conform regulamentului-cadru; Calendarului concursului, cu precizarea termenului/perioadei pentru fiecare etapă; Actelor necesare înscrierii la concursul de proiecte de management care fac obiectul dosarului de concurs; Bibliografiei; Informațiilor (privind condițiile tehnice de redactare a proiectului de management și condițiile de prezentare a acestuia și orice alte informații considerate necesare unei mai bune înțelegeri a cerințelor concursului).
- 25.06.2026 – data limită pentru depunerea proiectelor de management şi a dosarelor de concurs de către candidați
- 26.06 – 30.06.2026 – selecția dosarelor
- 01.07.2026 – anunțarea candidaților privind rezultatul selecției dosarelor
- 02.07-13.07.2026 – analiza proiectelor de management – prima etapă
- 14.07.2026 – aducerea la cunoștința candidaților, în scris, a notelor obținute în prima etapă a concursului și afișarea rezultatelor aferente primei etape de concurs atât la sediul Consiliului Județean Vaslui și la sediul Teatrului ”Victor Ion Popa” Bârlad, cât și pe paginile de internet ale celor două instituții, respectiv: www.cjvs.eu și www.tvipopa.ro.
- 15.07-22.07.2026 – susținerea proiectelor de management în cadrul interviului – a doua etapă.
- 23.07.2026 – aducerea la cunoștința candidaților și la cunoștința publică, a rezultatului concursului și afișarea acestuia la sediul autorității și al instituției, precum și pe pagina de internet a autorității și a instituției publice de cultură
- 27.07–29.07.2026 – candidații nemulțumiți pot depune contestații asupra modului de respectare a procedurii privind organizarea și desfășurarea concursului, la Serviciul Managementul Resurselor Umane, Formare Profesională și SSM din cadrul Direcției Economice;
- 30.07-03.08.2026 – soluționarea contestațiilor;
- 04.08.2026 – aducerea la cunoștința candidaților și la cunoștința publică, a rezultatului final al concursului prin afișaj la sediul Consiliului Județean Vaslui și la sediul Teatrului ”Victor Ion Popa” Bârlad cât și pe paginile de internet ale celor două instituții, respectiv: www.cjvs.eu și www.tvipopa.ro.
Dosarele de concurs și proiectele de management se depun la Registratura Consiliului Județean din str. Ștefan cel Mare nr.79, până la data de 25.06.2026, ora 16:30, în prezența secretariatului comisiei de concurs din cadrul Serviciului Managementul Resurselor Umane, Formare Profesională și SSM-Direcția Economică.
Actele necesare înscrierii/Dosarul de concurs trebuie să conțină:
Plicul A:
– cererea de înscriere la concurs, semnată conform modelului anexat;
– copie după actul de identitate;
– curriculum vitae (cf. H.G. nr.1021/2004 pentru aprobarea modelului comun european de curriculum vitae);
– copii după diplomele de studii şi, după caz, după documentele care atestă efectuarea unor specializări*;
*In cazul diplomelor de studii sau a documentelor care arată efectuarea unor specializări în altă țară, trebuie să fie însoțite de dovada recunoașterii acestora în România, conform prevederilor legale. La evaluarea dosarului de concurs nu vor fi luate în considerare documentele care atestă efectuarea unor specializări cu termenul de valabilitate expirat;
– adeverința care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului, de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
– cazierul judiciar – în cazul persoanelor cu cetățenie română sau acte similare în situația persoanelor cu altă cetățenie;
– copia carnetului de muncă și, după caz, adeverință care să ateste vechimea în specialitatea studiilor, ulterior datei de 01.01.2011/adeverință care să ateste experiența în funcții de conducere;
– declarație pe propria răspundere că nu i-a încetat contractul individual de muncă, raportul de serviciu sau contractul de management pentru motive imputabile în ultimii 4 ani și că nu a suferit condamnări penale și civile pentru fapte ce l-ar face incompatibil cu funcția pentru care candidează și nu se află sub interdicția legală de a ocupa o funcție publică, prevăzută prin hotărâre judecătorească definitivă sau prin raport de evaluare emis de organele competente, definitiv, conform modelului anexat;
Plicul B: Proiectul de Management
Proiectul de management, care trebuie întocmit şi structurat conform cerințelor din Caietul de obiective, în format scris și în format electronic de tip WORD pe suport CD sau DVD – cu respectarea prevederilor art.13 din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr.189/2008 privind managementul instituțiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv, fără a fi personalizat, fără a avea semnături şi fără a conține indicii privind identitatea autorului (ex. mottouri, sigle, inițiale sau orice alte elemente care pot duce la identificarea candidatului etc.).
Candidații concursului pentru ocuparea postului de manager la Teatrul „Victor Ion Popa” Bârlad din subordinea Consiliului Județean Vaslui, vor redacta proiectele de management în maxim 30 de pagini, inclusiv anexele (Format A4, marginile paginii: stânga: 2,5 cm, dreapta: 2 cm, sus: 2 cm, jos: 2 cm) cu caractere Trebuchet MS, dimensiunea frontului de 12 pentru textul de bază și de 14 pentru titluri, fără pasaje subliniate, Bold sau Italic (se aplică și titlurilor, capitolelor, subcapitolelor) distanța dintre rânduri de 1.
- Distanța dintre rânduri solicitată se va folosi și în tabele, reprezentări grafice etc.;
- Se vor folosi obligatoriu diacriticele specific limbii române;
- Paginile vor fi numerotate în partea de jos, începând cu prima pagină;
- Eventualele fotografii, grafice, prezentări în Power Point sau alte prelucrări de imagine vor fi incluse obligatoriu în anexe;
- Proiectul de management va avea obligatoriu titlul: Proiect de management Teatrul „Victor Ion Popa” Bârlad – perioada 2026-2029 -;
- Proiectul de management va fi salvat pe DVD sau CD, în format pdf. Proiectul de management trebuie să respecte întocmai structura din Caietul de obiective, precum și numerotarea capitolelor, subcapitolelor, subpunctelor;
- La întocmirea propriei analize (socio-culturale, a activității instituției etc.) se vor păstra subtitlurile din Caietul de obiective, analiza constând în interpretarea datelor de către candidat în vederea extragerii informațiilor relevante, necesare în construirea propunerilor privind conducerea și dezvoltarea instituției.
Proiectele de management care nu respectă condițiile de mai sus, vor fi eliminate la etapa de selecție.
La depunerea dosarului de concurs, copiile actelor se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifică pentru conformitate de către secretariatul comisiei de concurs, sau în copii legalizate. Documentele depuse într-o limbă străină vor fi însoțite obligatoriu de traduceri legalizate.
Regulamentul concursului și Caietul de obiective se pot descărca de pe pagina oficială de internet a Consiliului Județean Vaslui www.cjvs.eu sau www.tvipopa.ro.
Relații suplimentare se pot obține de luni-vineri, între orele 08:00-16:30 la Serviciul Managementul Resurselor Umane, Formare Profesională și SSM, telefon: 0235-361.096, interior: 148, email: personal@cjvs.eu.
BIBLIOGRAFIE pentru concursul de proiecte de management organizat pentru Teatrul „Victor Ion Popa” Bârlad
- Constituția României, republicată;
- Legea nr.98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr.53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr.186/2003 privind susţinerea şi promovarea culturii scrise, republicată cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr.109/2005 privind instituirea indemnizaţiilor pentru activitatea de liber profesionist a artiştilor interpreţi sau executanți din România, republicată cu modificările ulterioare şi completările ulterioare
- Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare – Partea a VI, Titlul III – Personalul contractual din autoritățile și instituțiile publice;
- Ordonanța de urgență a Guvernului nr.189/2008 privind managementul instituțiilor publice de cultură, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordonanța Guvernului nr.51/1998 privind îmbunătățirea sistemului de finanțare nerambursabilă a proiectelor culturale, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordonanța Guvernului nr.119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordonanța Guvernului nr.21/2007 privind instituțiile și companiile de spectacole sau concerte, precum și desfășurarea activității de impresariat artistic, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr.1672/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind evaluarea personalului artistic, tehnic şi administrativ de specialitate din instituţiile de spectacole sau concerte în vederea stabilirii salariilor de bază;
- Ordinul Ministerului Finanțelor nr.1140/2025 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor bugetare, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordinul Ministerului Finanțelor nr.2861/2009 pentru aprobare Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii;
- Ordinul Ministrului Culturii nr.2799/2015 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și desfășurare a concursului de proiecte de management, a Regulamentului-cadru de organizare și desfășurare a evaluării managementului, a modelului-cadru al caietului de obiective, a modelului-cadru al raportului de activitate, precum şi a modelului-cadru al contractului de management, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordinul Ministrului Culturii nr.2668/2025 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Registrului artelor spectacolelor;
- Ordinul Secretarului General al Guvernului nr.600/2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităților publice, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea Consiliului Județean Vaslui nr.166/2023 privind aprobarea Strategiei culturale și turistice a Județului Vaslui pentru orizontul de timp 2022-2028.

