Portalul oficial al Județului VASLUI

GUEE

decembrie 3, 2024

Ghișeul Unic de Eficiență Energetică (GUEE) este un instrument creat pentru a facilita accesul la informații esențiale privind eficiența energetică, legislația în vigoare și oportunitățile de finanțare în domeniul eficienței energetice în clădiri şi gospodării, renovării energetice a clădirilor şi utilizării surselor regenerabile de energie, precum şi a sprijinirii implementării şi monitorizării stadiului atingerii țintelor naționale privind eficiența energetică şi reziliența la schimbările climatice.
Notă de informare cu privire la modalitatea de depunere a dosarelor către GUEE.

Având în vedere prevederile ORDINULUI comun emis de MIPE și MDLPA privind aprobarea activităților specifice pentru implementarea investițiilor I4 şi I7 din componenta 16: REPowerEU,  publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1171/25.XI.2024, vă comunicăm următoarele:
– Solicitanții de finanțare (operatorii economici validați) depun proiecte pentru beneficiarii finali, în baza contractelor comerciale care trebuie să fie semnate după 09.12.2024, în vederea efectuării verificării acestora de către GUEE, astfel:
a) în format fizic la registratură Consiliului Județean Vaslui, str. Ștefan cel Mare, nr.79 (parter), în baza unei adrese de înaintare și lista beneficiarilor întocmită în ordine alfabetică, cu recomandarea de a fi grupată pe localități;
b) electronic la adresa de e-mail: eficienta.energetica@cjvs.eu , în baza unei adrese de înaintare și lista beneficiarilor întocmită în ordine alfabetică, semnată cu semnătură electronica calificată, cu recomandarea de a fi grupată pe localități.
    27.03.2025: Prelungirea perioadei de depunere a proiectelor în platforma PNRR
Actualizează Ghidul specific Condiții de accesare a fondurilor europene aferente Planului Național de Redresare și Reziliență pentru Investiția 4 – Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru accelerarea utilizării energiei din surse regenerabile de către gospodării

Actualizează Ghidul specific Condiții de accesare a fondurilor europene aferente Planului Național de Redresare și Reziliență pentru Investiţia 7 – Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru îmbunătățirea eficienței energetice a gospodăriilor
Durata apelului de proiecte pentru Etapa I 

  • Începerea depunerii de proiecte în platforma PNRR: 16.12.2024, ora 10:00
  • Închiederea apelului – depunerea dosare la GUEE: 03.03.2025, ora 17:00
  • Închiderea apelului – depunerea de proiecte în platforma PNRR: 30.04.2025, ora 17:00

 
13.02.2025: Prelungirea perioadei de depunere a proiectelor  – PNRR, RePowerEU: Ghidul specific condiții de accesare a fondurilor europene aferente Investiției I4 – SCHEMA DE GRANTURI SUB FORMĂ DE BONURI VALORICE PENTRU ACCELERAREA UTILIZĂRII ENERGIEI DIN SURSE REGENERABILE DE CĂTRE GOSPODĂRII – Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

Durata apelului de proiecte pentru Etapa I – Componenta A

  • Dată şi oră începere depunere de proiecte în platforma PNRR: 16.12.2024, ora 10:00
  • Dată şi oră închidere apel – depunere dosare la GUEE: 03.03.2025, ora 17:00
  • Data și ora închidere apel – depunere de proiecte în platforma PNRR: 03.04.2025, ora 17:00

Atenție!

GUEE va proceda la finalizarea verificării dosarelor cu minim 3 zile înainte de data închiderii apelului în platforma PNRR, respectiv până la data de 31.03.2025.E GOSPODĂRII

  

13.02.2025: Prelungirea perioadei de depunere a proiectelor – PNRR, REPowerEU: Ghidul specific – Condiții de accesare a fondurilor europene aferent Investiţiei 7 – Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru îmbunătățirea eficienței energetice a gospodăriilor, Axa I – Renovare ce vizează eficiența energetică combinată cu instalarea de panouri solare pe clădirile rezidențiale unifamiliale, numai pentru gospodăriile sărace din punct de vedere energetic și pentru consumatorii de energie vulnerabili – Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

Durata apelului de proiecte pentru Etapa I – Componenta A

  • Dată şi oră începere depunere de proiecte în platforma PNRR: 16.12.2024, ora 10:00
  • Dată şi oră închidere apel – depunere dosare la GUEE: 03.03.2025, ora 17:00
  • Data și ora închidere apel – depunere de proiecte în platforma PNRR: 03.04.2025, ora 17:00

Atenție!

GUEE va proceda la finalizarea verificării dosarelor cu minim 3 zile înainte de data închiderii apelului în platforma PNRR, respectiv până la data de 31.03.2025.

 

Programe de finanțare și subvenții
Investiția 4 – Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru accelerarea utilizării energiei din surse regenerabile de către gospodării
Ghidul solicitantului Investitia 4
Investiția 7 Axa 1 – Renovare ce vizează eficiența energetică combinată cu instalarea de panouri solare pe clădirile rezidențiale unifamiliale, numai pentru gospodăriile sărace din punct de vedere energetic și pentru consumatorii de energie vulnerabili
Ghidul solicitantului Investitia 7
Mențiune:
Ghidurile aferente Componentei 16 – REPowerEU, respectiv pentru Investiția I4 și Investiția I7 – Axa 1 au fost actualizate în data de 28.11.2024. Depunerea cererilor de înrolare și a proiectelor se va realiza pe platforma PNRR
https://proiecte.pnrr.gov.ro , astfel:
Pentru Investiția I4
Etapa înrolare: între 16.09.2024 și 15.11.2024
Publicarea rezultatelor se va realiza până la data de 09.12.2024
Dată de început pentru semnare contracte comerciale cu beneficiarii finali: 09.12.2024

Etapa depunere proiecte:
pentru Etapa I – Componenta A: 16.12.2024, ora 10:00 – 17.02.2025, ora 17:00
pentru Etapa I – Componenta B: 16.12.2024, ora 10:00 – 27.01.2025, ora 17:00
pentru Etapa II perioada de lansare a apelului de proiecte: februarie 2025

Pentru Investiția I7 – Axa 1
Prezentul apel este competitiv, cu termen limitã de depunere.
Depunerea cererilor de înrolare și a proiectelor se va realiza pe platforma PNRR ( https://proiecte.pnrr.gov.ro ), astfel:

Etapa înrolare: 16.09.2024 – 15.11.2024
Etapa depunere proiecte: 16.12.2024 – 17.02.2025

Vă recomandăm ca până la data limită de depunere a cererilor de finanțare în cadrul prezentelor apeluri de proiecte să consultați periodic pagina de internet https://mfe.gov.ro/category/anunturi-pnrr pentru a urmări eventualele modificări/interpretări ale condițiilor specifice, precum și alte comunicări/clarificări pentru accesarea fondurilor europene aferente PNRR.

  1. PNRR: Ghidul Solicitantului pentru implementarea Investiției 7– Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru îmbunătățirea eficienței energetice a gospodăriilor
  2. Legea nr.121/2014 privind eficienţa energetică
  3. Legea nr.123/2012 energiei electrice şi a gazelor naturale
  4. Legea nr.226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie
  5. OUG nr. 92/2024 privind înfiinţarea reţelei naţionale de ghişee unice de eficienţă energetică
  6. OUG nr.163/2022 pentru completarea cadrului legal de promovare a utilizării energiei din surse regenerabile
  7. HG 1034/2020 pentru aprobarea Strategiei naționale de renovare pe termen lung pentru sprijinirea renovării parcului național de cladiri rezidențiale și nerezidențiale, atât publice, cât și private și transformarea sa treptată într-un parc imobiliar cu un nivel ridicat de eficiență energetică și de carbonat până în 2050
  1. 27.03.2025: Prelungirea perioadei de depunere a proiectelor în platforma PNRR
    Actualizează Ghidul specific Condiții de accesare a fondurilor europene aferente Planului Național de Redresare și Reziliență pentru Investiția 4 – Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru accelerarea utilizării energiei din surse regenerabile de către gospodării
  2. PNRR: Ghidul specific – Investiția 4 Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru accelerarea utilizării energiei din surse regenerabile de către gospodării
  3. Actualizarea Ghidul specific Condiții de accesare a fondurilor europene aferente Planului Național de Redresare și Reziliență pentru Investiția 4 – Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru accelerarea utilizării energiei din surse regenerabile de către gospodării
  4. Noi detalii pentru beneficiarii investițiilor I4 și I7 – RePowerEU
  5. Actualizarea Ghidului specific Condiții de accesare a fondurilor europene aferente Planului Național de Redresare și Reziliență pentru Investiția 4 – Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru accelerarea utilizării energiei din surse regenerabile de către
  1. 27.03.2025: Prelungirea perioadei de depunere a proiectelor în platforma PNRR
    Actualizează Ghidul specific Condiții de accesare a fondurilor europene aferente Planului Național de Redresare și Reziliență pentru Investiţia 7 – Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru îmbunătățirea eficienței energetice a gospodăriilor
  2. PNRR: Ghidul Solicitantului pentru implementarea Investiției 7– Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru îmbunătățirea eficienței energetice a gospodăriilor
  3. Actualizarea Ghidului specific Condiții de accesare a fondurilor europene aferente Planului Național de Redresare și Reziliență pentru Investiţia 7 – Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru îmbunătățirea eficienței energetice a gospodăriilor
  4. Noi detalii pentru beneficiarii investițiilor I4 și I7 – RePowerEU
  5. Actualizarea Ghidului specific Condiții de accesare a fondurilor europene aferente Planului Național de Redresare și Reziliență pentru Investiţia 7 – Schema de granturi sub formă de bonuri valorice pentru îmbunătățirea eficienței energetice a gospodăriilor

Consiliul Județean Vaslui – str. Ștefan cel Mare nr. 79,
Persoană de contact – Iacob Lucian
Adresa de e-mail: eficienta.energetica@cjvs.eu
Program: luni – vineri, între orele 08.00 – 16.00.
Telefon: 0235.361.089
Mobil: 0743.239.410

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

PNRR: Finanțat de Uniunea Europeană – UrmătoareaGenerațieUE

Last modified: martie 31, 2025

Comments are closed.