Portalul oficial al Județului VASLUI

Anunț recrutare – UIP

mai 28, 2021

REZULTATE INTERVIU (30.06.2021)

REZULTATE PROBĂ SCRISĂ (28.06.2021)

REZULTATE SELECȚIE DOSARE (22.06.2021)

NR. 7687/28.05.2021

A N U N Ț

Consiliul Județean Vaslui, cu sediul în Vaslui, Str. Ștefan cel Mare, Nr. 79, în baza art. 618 alin (2) și (3) din O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu H.G. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici și cu respectarea prevederilor art. II din Legea nr. 203/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, organizează concurs de recrutare, pentru ocuparea următoarei funcții publice de execuție vacante, perioadă nedeterminată:

  • Consilier, clasa I, grad profesional superior – Serviciul Monitorizarea Serviciilor Comunitare de Utilități Publice și Unitatea de Implementare/Monitorizare a Proiectului – sistem integrat de management al deșeurilor solide în județul Vaslui – Direcția Tehnică;`
  • Durata normală a timpului de muncă este de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână.

Concursul se organizează la sediul Consiliului Județean Vaslui, str. Ștefan cel Mare, nr. 79, după cum urmează:

  • Proba scrisă : data de 28 iunie 2021, ora 10:00, care constă în redactarea unei lucrări.
  • Interviul : se susține în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise, î n cadrul căruia se testează abilitățile, aptitudinile și motivația candidaților.

Se pot prezenta la următoarea etapă numai candidații declarați admiși la etapa precedentă.

Condiții generale pentru participarea la concurs:
  • are cetățenia română și domiciliul în România;
  • cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • are vârsta de minimum 18 ani împliniți;
  • are capacitate deplină de exercițiu;
  • este apt din punct de vedere medical să exercite o funcție publică. Atestarea stării de sănătate se face pe bază de examen medical de specialitate, de către medicul de familie;
  • îndeplinește condițiile de studii și vechime în specialitate prevăzute de lege pentru ocuparea funcției publice;
  • îndeplinește condițiile specifice, conform fișei postului, pentru ocuparea funcției publice;
  • nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției, infracțiuni de fals ori a unei infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea, amnistia post-condamnatorii sau dezincriminarea faptei;
  • nu le-a fost interzis dreptul de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta, prin hotărâre judecătorească definitivă, în condițiile legii;
  • nu a fost destituită dintr-o funcție publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 3 ani;
  • nu a fost lucrător al Securității sau colaborator al acesteia, în condițiile prevăzute de legislația specifică.

Condiții specifice de participare la concurs:
Nivel de studii

  • studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în domeniul științe inginerești, ramura ingineria resurselor vegetale și animale sau în domeniul științe biologice și biomedicale, ramura medicină veterinară, domeniul de ierarhizare medicină veterinară;
Vechime în specialitatea studiilor:
  • minim 7 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice pentru postul de consilier superior;

Dosarele de înscriere se depun în intervalul 28.05.2021 – 16.06.2021, inclusiv de luni până vineri între orele 8 – 16 la sediul Consiliului Județean Vaslui, str. Ștefan cel Mare nr. 79 – Serviciul Managementul Resurse Umane, camera 4, parter.
Dosarele de înscriere vor conține în mod obligatoriu documentele prevăzute la art. 49 din H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:

  • opis;
  • formularul de înscriere prevăzut în anexa nr. 3 la H.G. nr. 611/2008, cu modificările și completările ulterioare, atașat anunțului;
  • curriculum vitae, modelul comun european;
  • copia actului de identitate;
  • copii ale diplomelor de studii, certificatelor și altor documente care atestă efectuarea unor specializări și perfecționări;
  • copia carnetului de muncă și, după caz, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice;
  • ( Adeverințele care au un alt format decât cel prevăzut în anexa nr. 2D la HG nr. 611/2008, atașat anunțului, trebuie să cuprindă elemente similare celor prevăzute in anexă și din care să rezulte cel puțin următoarele informații: funcția/funcțiile ocupată/ocupate, nivelul studiilor solicitate pentru ocuparea acesteia/acestora, temeiul legal al desfășurării activității, vechimea în muncă acumulată, precum și vechimea în specialitatea studiilor).
  • copia adeverinței care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului;
  • (Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății Publice);
  • cazierul judiciar;
  • (Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu o declarație pe propria răspundere. În acest caz, candidatul declarat admis la selecția dosarelor are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului pe tot parcursul desfășurării concursului, dar nu mai târziu de data și ora organizării interviului, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.)
  • declarația pe propria răspundere sau adeverință care să ateste calitatea sau lipsa calității de lucrător al Securității sau colaborator al acesteia, atașat anunțului.
  • Copia certificatului de căsătorie pentru persoanele al căror nume s-a schimbat.

Depunerea documentelor se face într-un dosar cu șină, conform opisului atașat prezentului anunț, iar copiile de pe actele prevăzute mai sus se prezintă în copii legalizate sau însoțite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.
Dosarele incomplete nu sunt admise pentru înscriere .

Bibliografia și atribuțiile prevăzute în fișa postului
Formulare de completat

Last modified: iunie 30, 2021

Comments are closed.