Portalul oficial al Județului VASLUI

„Ștefan cel Mare a adus statul moldovean la expansiunea sa maximă”

ianuarie 10, 2023

La împlinirea a 548 de ani de la bătălia de la Podul Înalt, președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, a ținut să evoce personalitatea voievodului Ștefan cel Mare, considerând momentul de la 10 ianuarie 1475 drept unul simbolic pentru spațiul ștefanian.

Acesta a mai precizat că în domnia lui Ștefan cel Mare, Moldova a căpătat expansiunea maximă, ajungând să fie pus pe același plan cu toate statele europene.

„Momentul acesta a devenit unul simbolic pentru spațiul acesta ștefanian, pentru că Ștefan cel Mare a fost omul epocii sale, un om al renașterii, un om al reformelor, care a adus statul moldovean la expansiunea sa maximă. S-a remarcat prin faptul că a adus un stat mic în universalitatea epocii sale și a pus acest stat pe același plan cu statele europene. S-a remarcat prin faptul că la un moment dat a fost un stâlp al creștinătății, un stâlp în fața expansiunii otomane, care nu viza doar spațiul acesta micuț, ci întreaga Europă. Astfel, a intrat în atenția întregii Europe. Papa de la Roma l-a numit atlet al creștinătății și această denumire i-a marcat întreaga domnie. Cred că momentele acestea simbolice au menirea lor. O dată să omagiem personalitatea marelui voievod și în al doilea rând să-i comemorăm pe toți aceia care și-au vărsat sângele pe pământul pe care trăim noi astăzi. Aceste momente mai au menirea de a ne aduce aminte că trebuie să continuăm opera marelui Ștefan de apărare a identității naționale și de aducerea ei pe culmi tot mai înalte”, a spus Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

La rândul său, primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, a precizat că Vasluiul are obligația morală de a cinsti în permanență memoria marelui voievod Ștefan.

„Vasluiul trebuie să-i păstreze memoria neîntinată și de fiecare dată să ne mândrim cu acest lucru că Ștefan cel Mare și-a lăsat urmele peste această comunitate. Curtea Domnească, biserica sunt câteva exemple în acest sens”, a spus Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui.

Bătălia de la Podul Înalt a fost evocată în acest an în centrul municipiului Vaslui, printr-un ceremonial religios, o evocare a evenimentului istoric prezentată de prof. univ. Cătălin Turliuc, depuneri de coroane la statuia lui Ștefan cel Mare și o paradă militară.

Last modified: ianuarie 10, 2023

Comments are closed.