Portalul oficial al Județului VASLUI

Sărbătoarea Sfintei Treimi la Mănăstirea Grăjdeni

iunie 14, 2022

Mănăstirea Grăjdeni și-a serbat astăzi hramul. Preasfinția Sa Ignatie, Episcopul Hușilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, al Catedralei Episcopale din Huși, dirijat de diaconul Vlad Mironescu.

Alături de credincioși s-a aflat și președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu.

”Mănăstirea Grăjdeni reprezintă o oază de spiritualitate și un loc cu o încărcătură istorică aparte. După 1990, 1990, părintele Ciprian Timofte a reușit să redea așezământului monahal înfățișarea de astăzi. Reconstrucţia mănăstirii s-a făcut cu ajutorul credincioşilor, al administrației județene şi prin osteneala maicilor, alături de preotul Ciprian, iar în prezent sute de pelerini vin anual aici pentru rugăciune”, a spus Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui.

Mănăstirea Grăjdeni este situată la 15 kilometri sud-est de oraşul Bârlad, pe şoseaua Bârlad-Târgu Bujor-Galaţi, din Trestiana, ramificaţie stânga Fruntişeni.

Last modified: iunie 14, 2022

Comments are closed.