Astăzi, în prezența președintelui Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, a vicepreședintelui Ciprian Trifan și a parlamentarilor Eduard Popica și Irinel Stativă, a fost tăiată panglica inaugurală a sălii de sport de la Ștefan cel Mare.
Constructorul a reușit într-un an să finalizeze investiția, astfel că județul Vaslui are parte de o nouă sală de sport multifuncțională modernă.
Sala va putea fi folosită pentru toate sporturile de echipă, cum ar fi handbal, volei, baschet, tenis de câmp și are o capacitate de 102 locuri, fiind prevăzută cu vestiare, dușuri, toalete moderne și instalația de sonorizare.
”Dacă americanii au Casa Albă, avem acum și noi propria casă albă. Felicit constructorul pentru că a finalizat investiția și a realizat această bijuterie, unde copiii de la școlile noastre vor avea condiții moderne pentru a practica sportul”, a spus primarul Mihai Moraru.
La eveniment a participat și Romeo Bolocan, primarul localității Gotești, din raionul Cantemir, R. Moldova.
Acesta i-a dăruit primarului comunei Ștefan cel Mare un sac cu trei mingi, care să fie folosite de copii în noua sală de sport.
Cele două comunități sunt partenere într-un proiect transfrontalier, intitulat ”Realizare lucrări de protecție împotriva dezastrelor provocate de inundații ale pârâurilor în comuna Ștefan cel Mare, Vaslui, și comuna Gotești, raionul Cantemir, R.Moldova”, ce se va derula pe parcursul a 18 luni.
Se are în vedere realizarea de lucrări de regularizare a malurilor celor două pârâuri (în zona celor două poduri existente), care traversează teritoriul comunei Ștefan cel Mare, satele Mărăști și Bîrzești, pentru a preveni și reduce riscul de inundații, respectiv, realizarea de lucrări de intervenție pentru a preveni viiturile cauzate de un debit mare de apă în timpul ploilor torențiale pe cursul de apă ce traversează comuna Gotești.
Last modified: iunie 30, 2021