Portalul oficial al Județului VASLUI

Parteneriat pentru protejarea copiilor de violență, exploatare și abuz

aprilie 4, 2023

Consiliul Județean Vaslui, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui, Reprezentanța UNICEF în România și Asociația Alternative Sociale au prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, rezultatele parteneriatului pentru protejarea copiilor de violență, exploatare și abuz, prin acces la servicii și la o justiție echitabilă.

La conferința de presă au fost prezenți Dumitru Buzatu, președintele Consiliul Județean Vaslui, Elena Tudor, președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Dragoș Cazacu, directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui, Voica Tomuș, reprezentant UNICEF în România, Cătălin Luca, președintele Asociația Alternative Sociale.

În cadrul evenimentului au fost prezentate acțiunile concrete ale partenerilor pentru accesul copiilor vulnerabili – români și refugiați – la servicii esențiale care să le asigure protecție, precum și rezultatele acestora.

„Consiliul Județean Vaslui și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului lucrează neîncetat, alături de partenerii lor, pentru protecția copiilor și a familiilor vulnerabile din județ. Progresele pe care le facem nu ar fi posibile fără sprijinul Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție, căreia îi mulțumim pentru colaborarea excelentă. Ne bucurăm să-i avem alături de noi și reprezentanța UNICEF în România, care, împreună cu Asociația Alternative Sociale, au sprijinit proiectele pe care le anunțăm astăzi”, a declarat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Cu acest prilej a fost inaugurată camera destinată audierii minorilor din cadrul DGASPC Vaslui, care a fost amenajată și dotată cu sprijinul Asociației Alternative Sociale.

Last modified: aprilie 4, 2023

Comments are closed.