Portalul oficial al Județului VASLUI

Incluziunea educațională a elevilor din comunele Gârceni și Cozmești prin activități sportive

aprilie 20, 2023

La sediul Centrului Județean de Resurse pentru Asistență Educațională Vaslui a avut loc o conferință de prezentare a rezultatelor proiectului „Integrare sustenabilă socială și educațională prin activități sportive”, derulat de Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București, în parteneriat cu Norwegian School of Sport Sciences și Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vaslui.

La nivel de județ sunt implicate în proiect două unități școlare. Este vorba despre Școala Gimnazială nr.1 Gârceni și Școala Gimnazială „Cezar Botez” Fâstâci, comuna Cozmești.

„Vă mulțumesc pentru invitație și sincer vă spun în ultima perioadă particip tot mai des la activitățile școlare, pentru a vedea situația din sistemul educațional. Nu pot spune că este una excelentă, dar sunt convins că dumneavoastră, dascălii, depuneți toate eforturile ca lucrurile să meargă bine, inclusiv cu ajutorul unor astfel de proiecte. Sportul și mișcarea, în general, aduc beneficii tuturor. Acesta este și scopul proiectului, de a aduce beneficii întregii comunități locale și naționale, iar pe viitor poate facem un salt în zona aceasta, în așa fel încât să nu ne mai plângem tot timpul că România este așa cum este ea. Să avem motive să ne mândrim. Să ne mai schimbăm mentalitățile și fața, pentru a promova mai mult relațiile de cooperare în detrimentul criticilor. Nu cred că e un lucru bun să utilizăm în mod excesiv critica”, a precizat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, invitat la eveniment.

Conferința a subliniat faptul că 370 de elevi aflați în risc de părăsire timpurie a şcolii şi de excluziune socială din județul Vaslui au participat la activităţile cu caracter sportiv bisăptămânale şi au concurat la diferite competiţii sportive.

„Cele două școli vasluiene au fost dotate cu materiale sportive. De asemenea, cei 370 de elevi au primit o masă caldă zilnic și au parcurs sesiuni de consiliere şi orientare, ce au ca obiectiv principal stimularea participării la actul educaţional formal şi totodată, motivarea copiilor pentru continuarea studiilor”, a precizat Luminița Vârlan, inspector școlar și coordonator al proiectului la nivel de județ.

Despre beneficiile acestui proiect a vorbit și Cristiana Botan, inspector general al ISJ Vaslui, felicitându-i pe profesorii implicați, care au reușit să crească incluziunea educațională a elevilor aflați în situație de risc din cele două comune vasluiene.

Last modified: aprilie 20, 2023

Comments are closed.