Credincioşii din municipiul Huşi şi din localităţile învecinate au participat în număr mare, astăzi, la slujba oficiată de hramul Mănăstirii „Schimbarea la Față” din Dobrina.
Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, precum şi părinţi stareţi şi duhovnici din Eparhia Huşilor.
Alături de credincioși s-a aflat și președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu.
„Mănăstirea de pe dealul Dobrinei este una dintre cele mai frumoase așezăminte monahale. În fiecare an, sute de credincioși ajung la sărbătoare, considerând că e locul cel mai potrivit pentru a-și găsi alinare sufletească. Mănăstirea o putem considera Athosul Episcopiei Hușilor, dacă ținem cont de altitudinea unde se află așezată, dar și de cele peste 100 de trepte pe care le urci până la biserică. E o oază de spiritualitate și o adevărată bijuterie pentru suflet”, a spus Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.
Mănăstirea „Schimbarea la Faţă“ este situată la patru kilometri vest de Huşi în cartierul Dobrina, la o altitudine de aproximativ 200 de metri, pe una din colinele ce străjuieşte „oraşul dintre vii“, aşa cum mai este supranumit Huşiul.
Last modified: august 7, 2022