Portalul oficial al Județului VASLUI

Constantin Chetran la 100 de ani: Un monument de istorie!

octombrie 21, 2022

Astăzi, satul Plopi din comuna Bunești-Averești a fost în sărbătoare. Cel mai vârstnic localnic a fost aniversat la împlinirea unui secol de viață! Este vorba despre căpitanul (rtr) Constantin Chetran, veteran al celui de-al doilea război mondial. Au fost alături de el copiii, nepoții, strănepoții, preotul satului, dar și oficialități ale administrației publice și ale armatei române.

Sărbătoritul a afirmat că nu a dormit toată noapte, așteptând cu nerăbdare momentul aniversar.

Constantin Chetran este un om modest, dar care trăiește într-un loc feeric, cu dealuri îngălbenite de toamnă, având o gospodărie bine pusă la punct.

El le-a povestit invitaților că a prins cel de-al doilea război mondial în 1943, luptând împotriva rușilor, până la Nikolaev. Pregătirea militară a făcut-o la Chișinău, iar de la 23 august 1944 a întors armele împotriva germanilor, ajungând până în Cehoslovacia.

„La 1 mai 1945, când s-a încheiat armistițiu, am fost nevoiți să ne întoarcem acasă. Nu a fost ușor, fiindcă de acolo am venit pe jos în țară. Am avut la noi câte două perechi de bocanci și câte patru perechi de ciorapi. Am plecat la 1 iunie și am ajuns în țară pe 19 septembrie. Am mers mult pe ocolite, pentru a ne feri de armata rusească. Aveam doar gamela, arma, 50 de cartușe și foaia de cort. A fost o perioadă dificilă”, povestește Constantin Chetran, care s-a legat de satul Plopi, unde și-a întemeiat o familie, are patru copii și este bucuros când este înconjurat de nepoți și strănepoți.

La momentul aniversar a participat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, care i-a înmânat sărbătoritului o Plachetă aniversară, un coș cu flori și o icoană.

„Simbolic îl putem compara pe domnul Chetran cu un monument, unul al demnității umane și, în același timp, un monument al moralității. Dacă-l asculți, prin ceea ce spune, prin sfaturile pe care le dă tinerilor sau celor care sunt contemporanii săi, îți dai seama că are o tablă de valori foarte solidă și că vârsta nu i-a alterat acest lucru cu nimic. Sper ca asemenea oameni să fie tratați cât se poate de bine, cu respect, cu admirație, să constituie un exemplu pentru generațiile actuale și cele viitoare. Îi urez un sincer La mulți ani”, a declarat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

La final, veteranul sărbătorit, Constantin Chetran, a avut și un sfat pentru tinerii de astăzi: „Tinerii, dacă au familie, să asculte de părinți, să asculte de organele locale, care îi învață de bine. Să meargă la școală, fiindcă fără școală trăiesc degeaba. Ca să ajungă la o vârstă frumoasă să facă în viață tot ce e frumos, să se ferească de băutură fără măsură și să aibă grijă de propria familie”.

Last modified: octombrie 21, 2022

Comments are closed.