A fost zi de o însemnătate istorică pentru municipiul Bârlad. Trei înalte fețe bisericești au oficiat slujba de sfințire a Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și „Sfântul Grigorie Palama” din municipiul Bârlad.
Este vorba despre Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, și Preasfințitul Ignatie, Episcopul Hușilor.
Sute de credincioși au asistat la eveniment, aceștia având ocazia unică de a trece prin sfântul altar.
„E un moment important în viața comunității noastre. După eforturi considerabile, credincioșii din această parte a Bârladului trăiesc bucuria că se pot închina de acum înainte în propria lor biserică. Acest sfânt lăcaș va deveni unul emblematic pentru municipiul Bârlad. Felicitări și mulțumiri tuturor celor care au contribuit la ridicarea acestei impunătoare biserici”, a spus Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, instituție care a sprijinit finaciar lucrările de ridicare a sfântului lăcaș de cult.
Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și „Sfântul Grigorie Palama” din municipiul Bârlad deservește peste 2.000 de credincioși, iar preot paroh este Ciprian Aurelian Tacu, consilier în cadrul Episcopiei Hușilor.
Last modified: noiembrie 13, 2022