Portalul oficial al Județului VASLUI

A debutat cea de-a doua ediție a Festivalului „Vasluiul Medieval”

iulie 6, 2024

Ansamblul Monumental „Podul Înalt” de la Băcăoani, comuna Muntenii de Jos, este gazda celei de-a doua ediții a Festivalului „Vasluiul Medieval”.

În cele trei zile, organizatorii, Consiliul Județean Vaslui și Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, au pregătit o serie de manifestări, care să reamintească de perioada medievală, de la concerte, o tabără medievală, ateliere de creație, dansuri medievale, până la jocuri de foc ori reconstituiri spectaculoase de luptă.

„Bine ați revenit la acest ansamblu monumental, la care noi, consiliul județean, lucrăm de ceva timp și la care vom lucra în continuare, pentru a-l așeza acolo unde îi este locul. Sunt convins că va fi o a doua ediție a festivalului reușită, un festival frumos, care a rezultat în urma a două proiecte transfrontaliere, implementate de Consiliul Județean Vaslui și Muzeul Județean „Ștefan cel Mare”, alături de raioanele Hîncești și Soroca, împreună cu comuna Muntenii de Jos, Vor fi două zile frumoase, cu multe manifestări, iar la final v-aș ruga să ne transmiteți ideile și sugestiile dumneavoastră, pentru ca anul viitor, tot în jurul acestei date, să avem un festival și mai frumos”, a spus Ciprian-Ionuț Trifan, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Gazda evenimentului, Primăria comunei Muntenii de Jos, felicită pe cei care au modernizat și dezvoltat ansamblul monumental, aflat într-o zonă încărcată de istorie.

„Vor fi două zile superbe la umbra marelui Ștefan, fiindcă aici, pe aceste ținuturi a avut loc cea mai mare bătălie terestră a Evului Mediu, iar noi, cei din Muntenii de Jos, suntem mândri că am crescut aici și că istoria locurilor se confundă cu personalitatea voievodului Ștefan cel Mare”, a declarat Iulian Lazăr, primarul comunei Muntenii de Jos.

Meşteşugari iscusiţi din toată țara sunt prezenți la festival, entru a-şi arăta măiestria în cadrul unor ateliere, cum ar fi cele de armurărie și fierărie, pielărie și monetărie medievală. De asemenea, va fi deschis Târgul meșteșugarilor „Popasul artizanilor”, unde vor fi puse la vânzare cele mai interesante produse realizate din materiale naturale.

„Vă mulțumesc că ați venit în număr mare aici. Sper să vă bucurați de acest eveniment, care se desfășoară într-un loc încărcat de istorie, pe care l-am pregătit la un nivel ridicat, pentru ca dumneavoastră să vă bucurați de toate manifestările pregătite”, a afirmat Ramona Mocanu, directorul Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui.

O noutate la festival este „Târgul de bunătăți”, la care cei mai pricepuți bucătari gătesc, după rețete vechi, bucate tradiționale pentru pofticioși.

Last modified: iulie 6, 2024

Comments are closed.